facebook

21 decembrie 2022

Muschiulet de porc cu legume

 

Mușchiuleț de porc cu legume, o friptura extrem de gustoasă.

Am folosit un muschiulet de porc de aproximativ 600 gr pe care l-am spălat și l-am curățat de pielite.

L-am condimentat cu sare, piper, un praf de boia si cimbru, l-am așezat intr-un vas termorezistent si l-am uns pe deasupra cu dulceață de ardei iute.

Am curățat câteva legume (morcov, praz, cartof), le-am tăiat în bucăți potrivite și le-am condimentat cu sare, piper, cimbru și un praf de usturoi.

Le-am adăugat langa muschiuletul condimentat, am stropit totul cu ulei de măsline, am pus și o căpătâna de usturoi tăiată în jumătate, am acoperit totul cu folie și am gătit la 220 de grade pentru aproximativ 50-60 de minute.

O friptura delicioasa, moale, suculenta și aromata! 

Dulceața de ardei iute ii da un gust aparte!

Enjoy❤️



17 decembrie 2022

Reni craciunistici


Mi-am pus spionii în acțiune sa urmărească cât de cuminți ati fost, sa stie ce cadouri lasa Mos Crăciun pe la fiecare 🎁

Cu atâtea perechi de 👀 sigur nu scapă nimeni 🤣

Zilele acestea dacă vreți sa va relaxati si sa va distrați cu copiii, puteți sa va faceți și voi propria trupa de spioni😉 👀

Aveti nevoie doar de câteva grisine, ciocolata topita și bineînțeles ochi, muuuuulti ochi 👀👀👀👀👀👀👀👀

Enjoy & have fun❤️



15 decembrie 2022

Rulouri cu scorțișoară glazurate cu crema de brânză și alune prajite

Nu știu dacă pot sa descriu în cuvinte cât sunt de bune!🥰

Aluat pufos, aromat, completat perfect de glazura cu branza și crocănțeala deliciaosa a alunelor prăjite.

Trebuie sa le încercați!!!! 

Iată cum le-am pregatit:

Pentru aluat ai nevoie de:

-250 gr faina

-un pliculet drojdie uscata

-150 ml lapte caldut

-20 gr zahar 

-25 gr unt moale

-lingura cu extract de vanilie

-1 ou

-un praf de sare 

Pentru umplutura

- 50 gr unt moale

- 30-40 gr zahar alb

-o lingura cu pudra de scortisoara 

Pentru glazura

-100 gr crema de branza

-20 gr unt moale

-20 gr zahar pudra

-50 gr miez alune prajite

Pentru pregătirea aluatului am folosit un robot de bucătărie.

În bolul robotului, am mixat ouale  cu un praf de sare si zaharul, am adaugat laptele călduț și untul topit, faina și drojdia, esenta de vanilie și am frământat 5-7 minute la viteza medie.

Aluatul rezultat este ușor lipicios. Dacă este prea lipicios, mai adăugați 1-2 linguri cu faina.  Nu exagerați cu faina extra pentru a nu pierde din pufosenia aluatului.

Se acoperă cu un prosop de bucătărie și se lasă la dospit pana își dublează volumul. 

Pregatim umplutura astfel: Amestecam untul moale cu zaharul și praful de scortisoara. 

Când aluatul s-a dospit, îl întindem pe masa de lucru și aplicam peste acesta umplutura din unt. Întindem bine umplutura peste tot aluatul după care il rulam.

Tăiem  în bucăți pe care le așezăm intr-o tava rotunda în care am pus hartie de copt. Lăsați puțin spațiu între ele căci se vor umfla.

Acoperim cu un prosop de bucătărie și le lăsăm sa creasca din nou pentru încă 15 min. 

Coacem la 190 de grade pentru aproximativ 25-30 de minute. 

Între timp pregatim glazura: Mixam untul moale, zaharul si crema de branza. 

Scoatem rulourile din cuptor, le lasam 5-10 min. după care întindem glazura deasupra.

La final adăugati miez de alune prajite sau nuca macinata.

Am folosit miez de alune prajite #FaNulla care a completat perfect!

Din aceste cantități mi-au ieșit 17 rulouri delicioase!!!! 

Va asigur ca sunt mega delicioase!!!! 

Enjoy❤️ 




Frigărui de tofu cu morcovi caramelizati

Tofu este o alegere ideala pentru înlocuirea brânzei de origine animala, cu un conținut bogat de proteina vegetala completa, vitamine și minerale. 

Am folosit tofu cu măsline de la SanoVita și mi-a placut foarte mult.

Am format frigaruile pe care le-am gătit câteva minute pe grill, iar la final le-am dat prin semințe.

Morcovii i-am curățat și i-am tăiat jumătăți pe lungime. I-am tras in tigaie într-o lingura cu ulei de măsline, o linguriță cu miere, un strop de oțet balsamic și un cățel de usturoi. 

Dacă nu țineți post, puteți utiliza și unt.

Combinația de morcov caramelizat și tofu grill a fost grozava pentru gustul nostru.

Enjoy❤️