facebook

14 februarie 2009

Supa de pui cu galuste de gris



Ingrediente necesare:
Pentru supa:
- 4 litri apa
- carnita de pui
- 1 morcov
- 1 pastarnac
- 1 patrunjel radacina
- 1 legatura patrunjel verde
- 1 ceapa potrivita
- 1/2 telina
- sare
- piper

Pentru galustele de gris:
- 2 oua
- gris
- sare

Mod de preparare:
Se pune apa la fiert cu putina sare. Cand apa a clocotit se adauga carnita de pui si legumele taiate bucati, se acopera cu un capac si se lasa sa fiarba la foc mic pana cand legumele si carnea sunt fierte. Cand s-au terminat de fiert, se scot pe o farfurie si se acopere cu o folie sau capac.
Se pregatesc galustele in felul urmator:
Se separa albusele de galbenuse. Albusele se bat spuma cu un praf de sare pana se intaresc. Galbenusele se freaca bine cu o lingura de lemn si se adauga pe rand putin gris si putin albus spuma.
Se procedeaza astfel pana terminam albusul de incorporat in galbenus si rezulta o compozitie nici prea moale, nici prea tare, astfel incat sa se desprinda de pe lingura.

Supa se da la foc minim astfel incat sa clocoteasca foarte incet, se ia o lingura de inox, se baga in supa fierbinte sa se incalzeasca, se ia din compozitie cu aceasta lingura si se pun galustele in supa pana se termina compozitia.
Dupa ce am pus galustele in supica, se pune capacul si se lasa sa fiarba la foc domol. Daca galustele au iesit prea tari, se stropesc in supa cu apa rece, iar daca atunci cand le puneti in supa galustele sunt prea moi si se imprastie se mai adauga in compozitie putin gris.
Se tin la foc mic pana cand sunt fierte. Cand galustele au fiert, se potriveste supica de sare , se adauga patrunjel tocat marunt , se opreste si se pune capacul.
Se serveste calda cu carnita care a fiert in supa, cu piper macinat si mult patrunjel.