facebook

29 decembrie 2018

Turta dulce

Pregatesc aceasta reteta in fiecare an si nu as schimba nimic la ea 😊

Ingrediente necesare:

-150 gr. unt
-220 gr. zahar pudra
-1 cana medie cu miere de albine
-100 ml. smantana 
-2 linguri cacao
-1 lingurita ghimbir razuit
-1 lingurita scortisoara pudra
-1 lingurita cuisoare macinate
-1 lingura bicarbonat de sodiu
-800 gr de faina de grâu
-1 ou
-2 albusuri de ou
-400 gr zahar pudra
-1 lingura zeama de lamaie
1 lingura amidon
 
Mod de preparare:
 
Punem intr-un bol zaharul cu untul si le mixam pana devin spuma.
Adaugam apoi oul,  mierea, smantana si continuam sa mixam pana ca si aceste ingrediente sunt bine incorporate.
Separat in alt bol, punem faina, cacao, scortisoara, cuisoarele macinate, bicarbonatul si le dam prin sita.
Punem apoi ghimbirul si amestecam usor.
Incorporam incet si pe rand amestecul de unt, la cel de faina.

Prima data ne folosim de o spatula, apoi ne ajutam de maini si framantam bine pana ne rezulta un aluat potrivit si nelipicios.
Impartim aluatul in 2-3 bile mai mici, le invelim in folie alimentara si le dam la rece pana a doua zi, sau pentru cel putin 3-4 ore.
Dupa ce aluatul a stat la rece, il scoatem, apoi il asezam pe masa pudrata cu putina faina si il framantam putin ( nu exagerati cu framantatul, doar foarte putin sa se incalzeasca de la palmele voastre)
Intindem pe rand fiecare bila cu un facalet si decupam forme de care dorim: stelute, inimioare, bradulet. Atentie, sa nu intindeti aluatul foarte subtire pentru ca, dupa ce se vor coace, vor fi prea tari ( am experimentat eu de mai multe ori 😉 )
Daca este nevoie, mai pudram suprafata de lucru cu faina din cand in cand, fara a exagera. Daca aveti o foaie de silicon pentru aluat, este potrivit sa o folositi.
Asezam turta dulce astfel decupata intr-o tava in care am pus hartie de copt si dam tava la cuptorul pornit cu o jumatate de ora inainte, la foc mediu-iute, cam 5-6 minute pana turta prinde o culoare usor aurie la suprafata.Trebuie verificate ca nu cumva sa le lasam prea mult si sa se usuce prea tare.
Scoatem tava, lasam sa se raceasca fursecurile si abia apoi le asezam intr-un castron.
Putem servi turta dulce simpla, pudrata cu zahar praf sau, cine doreste, o poate decora cu glazura de zahar
Glazura de zahar o pregatim astfel:
Amestecam cu mixerul doua albusuri de ou care sa fie la temperatura camerei si treptat adaugam 400 gr. de zahar pudra ( de preferat trecut prin strecuratoare sa fie cat mai fin), o lingura de zeama de lamaie si una de amidon.
Nu adaugam o noua priza de zahar decat dupa ce s-a topit cea adaugata anterior.Vom obtine o bezea ferma, sticloasa si teapana.
Aceasta bezea o punem intr-un pos de hartie cerata sau pos si dupa ce turtele dulci sunt reci de tot, luam fiecare bucata si o decoram fiecare cum doreste sau cum ii place. Putem adauga colorant alimentar, dupa preferinte, pentru a putea face decoruri mai de sarbatoare. Aici este foarte interesant pentru ca fiecare isi foloseste imaginatia 😏 
Eu fac aceste decoratiuni impreuna cu ferita mea si este o adevarat placere si distractie in acelasi timp. 
Cum am terminat de ornat o turta dulce, o asezam pe o tava unde le vom lasa sa stea cateva ore pana se usuca glazura.

Tot atunci turta dulce va incepe sa se inmoaie si va fi delicios de buna!!!
Am pregatit si cadouri cu aceste delicioase fursecuri, pentru prieteni dragi 💗
Sarbatori minunate va doresc!!!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ultimele comentarii